Stă în puterea noastră să facem din zilele de vară o bucurie. O carte bună citită în vacanță, o zi la piscină, o cafea și un desert minunat alături de un prieten sau familie sunt bucurii simple care ne încălzesc inima și ne fac viața frumoasă.

Iată trei deserturi ușoare din fructele verii, care se prepară simplu, din ingrediente accesibile și fără să necesite abilități de patiser sau cofetar.
Prăjitura cu piersici
Alături de o limonadă rece și lângă o cupă de înghețată este tot ce-ți poți dori mai mult!
Ingredientele sunt foarte la îndemână: 3 ouă #dinograda, 200 g zahăr, 200 ml iaurt, 100 ml ulei vegetal, 250 g făină, 1 linguriță praf de copt, 1 praf de sare, 4-5 piersici coapte.
Încălzește cuptorul la 180°C și pregătește o tavă de copt (aproximativ 20×30 cm) tapetând-o cu hârtie de copt sau ungând-o cu unt și presărând puțină făină.
Într-un bol mare, bate ouăle cu zahărul până când obții o compoziție spumoasă, apoi adaugă iaurtul și uleiul amestecând până când toate ingredientele se încorporează.
În alt bol, amestecă făina, praful de copt și un praf de sare. Adaugă amestecul de făină în compoziția de ouă ușor până când se formează un aluat omogen. Adaugă cubulețele de piersici în aluat și mixează ușor pentru a le încorpora.
Toarnă aluatul în tavă și nivelează cu o spatulă. Coace 30-35 de minute sau până când prinde o culoare auriu-deschis și trece testul scobitorii. Lasă prăjitura să se răcească în tavă pentru câteva minute, apoi transfer-o pe un grătar pentru a se răci complet.
Spumă rece de fructe
Nimic nu este mai plăcut vara decât să mănânci o înghețată! Iar când aceasta e făcută din fructe, îi dăruiești corpului și atât de necesarele vitamine pentru a face față caniculei prelungite.
Vă propunem înghețata de afine pentru care nu sunt necesare decât câteva ingrediente: 400 ml smântână pentru frișcă (35% grăsime), 200 lapte integral, 150-200 g zahăr, 2 lingurițe extract de vanilie, 4 gălbenușuri de #ouadelicioase, 250 g afine proaspete sau congelate și o linguriță de zahăr pentru prepararea mixturii de afine.
Într-o crăticioară mică, pune afinele și amestecă-le cu 1-2 linguri de zahăr. Gătește-le la foc mediu până când afinele se înmoaie, aproximativ 5-10 minute. Într-un bol amestecă smântâna pentru frișcă, laptele, vanilia și jumătate din cantitatea de zahăr.
Încălzește amestecul la foc mediu apoi îndepărtează cratița de pe foc. Într-un bol amestecă gălbenușurile de ou cu restul de zahăr până când devin cremoase.
Treptat, toarnă amestecul cald de lapte și smântână peste gălbenușuri, amestecând constant, apoi gătește-l la foc mediu până când se îngroașă ușor. Strecoară amestecul printr-o sită. Trece prin blender, apoi prin sită și sosul de afine.
Pune compozițiile pentru înghețată de vanilie cu afine într-un vas dar intercalate, pentru a obține contrast de gusturi și culori. Acoperă cu un capac vasul cu înghețată și pune-l în congelator pentru 3-4 ore.
Pandișpan cu caise
O tavă de pandișpan cu fructe de sezon, e tot ce poate fi mai nimerit. Se menține proaspătă timp de o săptămână la frigider, așa că te poți bucura de o porție la cafea, în fiecare zi. Pentru un pandișpan pufos ouăle sunt vedetele, iar pentru gust, caisele desăvârșesc minunea.
Ai nevoie de 8 ouă #ouadelicioase, 4 linguri ulei, 250 g zahăr, un praf sare, 250 g făină, 6 caise bine coapte ca să-ți iasă dulce prăjitura. Albușurile se mixează cu un praf de sare și, când începe să se formeze spuma, se toarnă zahărul. Se continuă mixarea aproximativ 10 minute, până ce se obține o spuma fermă. Se adaugă gălbenușurile, unul câte unul, se amestecă, se toarnă uleiul, apoi se pune și făina și se amesteca ușor cu un tel.
Se toarnă aluatul în tava de aragaz tapetată cu hârtie de copt, se așază deasupra felii de caise, și se coace 25-30 de minute. După răcire se taie și se servește cu zahăr pudră deasupra. E o prăjitură încântătoare de privit, dar mai ales de mâncat!
